duminică, 26 octombrie 2014

În drum spre, Nimic clar!


Nimic clar, un viitor orb cu ochii pe contoar, încă o piesă tristă pe fundal, încă un joint prost rulat aprins de un cocalar.
Am devenit tâlhar în tot ce fac, am furat zile și nopți ce te pun în cap, am furat amintiri, relații şi despărțirii,  am furat zâmbete, lacrimi și dezamăgiri.
Am păstrat tot pentru mine și dacă mai cunoaște mai bine ti-ai da seama că am furat si de la tine, măcar o amintire.
Ca de când zic că mă fac cuminte lumea zice minte, dar nu mă opresc aici știi bine că lumea tot o să aibe cuvinte o să ne judece, nu o ierta,  iată-i vorbind de soarta ta.  Că cernala pusa de mine e bună de pătat un creier stricat îi ridică inima ca un bebeluș adorat, îți dărâmă ușa ca un viscol însetat, Plan am pentru noi să ne ținem  zâmbetu mereu că viața-i scurtă si lumea-i rea, dar te rog să nu faci parte din ea, că îți ofer încredere in viața mea te primesc în mintea mea, te țin de mână cu mâna mea. 
Că mai  avem multe zile de numarat pe calendar si multe vise de ridicat pe altar.